Produse consumate iulie-august

by - marți, septembrie 10, 2013

Am adunat câteva flacoane goale și mi-am zis că ar fi cazul să fac o scurtă postare. Fac regulat ordine printre cosmetice și dau deoparte produsele neconsumate care mai au puțin până să expire. Asta recunosc că se întâmplă de obicei cu cremele și loțiunile mele. La farduri parcă nu mă lasă inima să renunț așa ușor. 

De aceea, în postarea de astăzi o să vedeți câteva produse neconsumate, dar care nu mai au mult până expiră și m-am decis să le arunc. Iar toată treaba asta m-a făcut să mă gândesc la câți bani risipesc pe produse pe care nu apuc să le folosesc sau de care nu am neapărată nevoie. N-ar fi oare mai bine să strâng bani pentru niște produse mai scumpe și să am mai puține decât mai multe? Poate în felul ăsta mă voi ține de ele și le voi folosi frecvent. Voi ce părere aveți?


Am consumat cu drag și spor antiperspirantele Rexona, despre care v-am zis în postarea anterioară cât de mult îmi plac. Spray-ul de corp cu caise de la Avon e cel mai tare spray de corp după părerea mea, iar crema de corp de la Dove mi-a plăcut mult dar îmi pare rău că n-am apucat s-o termin. Recunosc că mi-e mai ușor să folosesc spray-ul de corp decât crema, deși cel dintâi nu-mi oferă deloc hidratare.


V-am mai zis de câteva ori că demachiantele Plant Activ intră deja la consumabile. Între timp am descoperit altul mai fain, așa că nu o să le mai recumpăr. Iar masca de la Planet Spa, împreună cu crema de față de la Oriflame au apucat să expire fără să le consum. Masca Planet Spa am mai folosit-o când am cumpărat-o, dar crema de la Oriflame mi-e necunoscută, n-am folosit-o.


Îmi plac mult produsele Dove pentru corp, sunt plăcut parfumate și hidratante, așa că a fost o plăcere pentru mine să folosesc crema de duș de la Dove. Am mai consumat cu drag și spor și șampoanele Yves Rocher pentru volum, respectiv cel antimătreață de la Head&Shoulders.


Cel mai mult îmi ignor picioarele și mâinile, de asta se explică și faptul că au apucat să-mi expire o cremă de mâini și una de picioare fără să le termin. Crema de călcâie de la Apidermaliv e super hidratantă și o recomand, numai să și aveți chef de cremuit călcâie. 
Dizolvantul Raz-il l-am luat pe fugă într-o seară. Nu-mi place deloc, curăță greu și se consumă extrem de repede. Despre Revlon Nearly Naked am vorbit aici. Deja sunt la a doua sticluță. Mie îmi place mult. Singurul lucru care îmi displace tare e că rămâne fond de ten pe pereții sticluței și nu se scurge chiar dacă o țin cu fundul în sus. La Colorstay era fain că se scurgea și îl consumam pe tot.

Voi ce ați mai consumat în ultima vreme? Sunt produse pe care le veți mai cumpăra sau vreți să încercați și altele noi?

Gânduri bune,
Miuri

PS: 

As a girl, is it possible to live without makeup & cute accessories?
Just fetch these hotties at their cheapest time  >http://www.romwe.com/manage_activity/Beauty-Deals/?Pardonnemoicecaprice
Only 72 hours!!

You May Also Like

8 comentarii

  1. Eu la Rexona ma intorc mereu cu drag, mi se pare ca este cel mai eficient deodorant incercat. Sprayul de la Avon l-am terminat si eu vara asta, mi-a placut mirosul dulce :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt ceva produse, bravo! :)
    Eu am mai multe pe terminate asa ca in maxim 2 saptamani postez si eu consumatele. In general la produsele de corp am cel mai mare spor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai fost harnica.:)
    Si eu iubesc produsele Dove.
    Ppici

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow, 3 antiperspirante Rexona la fel! Esti tare, eu nu as reusi sa folosesc nici 2 de acelasi fel :)) mereu imi place sa incerc si altceva :)
    Felicitari pentru produsele consumate :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa incerc si eu fondul asta de ten mult laudat!

    RăspundețiȘtergere
  6. head&shoulders am si eu si e foarte bun :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu mi-am luat sprayul dar e doar o chestie de reimprospatare pentru cateva secunde..nu m-a incantat . Si samponul YR a fost o dezamagire pentru mine , initial am zis ca imi da volum dar era de vina lungimea parului meu ( cu 4-5 cm mai scurt ) si mi-a dat si mancarimi ..plus lipsa radiatilor .. Deci urmatoarea comanda la YR o sa fie numai cu sampoane pentru par blond :)) .



    Ce demachiante folosesti ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Si mie imi plac produsele Dove.Folosesc de ceva timp diverse geluri de dus Dove si sunt multumita in continuare de ele.

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM